Troienele

Producție a Operei Naționale din Iași.

Sfârșitul războiului troian. Participanții, în frunte cu regina Hecuba, evocă spiritul Troiei. Femeile troiene devin prizonierele soldaților greci. Prințesa Cassandra, preoteasă a lui Apollo, într-o transă profetică, avertizează despre noi pierderi și sacrificii viitoare. Andromaca, văduva lui Hector (mort și el, la fel ca toți eroii troieni) îl protejează pe fiul ei Astyanax, singurul supraviețuitor troian de sex masculin. El reprezintă ultima speranță a troienelor, care se grăbesc să-l încoroneze ca rege, dar grecii îl iau ostatec pentru a-l omorî. Apare Elena, cea care a provocat războiul, când a fost răpita de troianul Paris. E adusă de Menelaus, soțul trădat și umilit. Cele două tabere, reunite în ură, se aruncă asupra ei. Hecuba o blestemă. Partea a doua a spectacolului are un caracter mai liric, e o meditație asupra evenimentelor tumultoase care au avut loc. Copilul-rege e înmormântat, fantoma lui Achiles vine să-și răzbune moartea, iar Poluxena, o tânără vestală, îi cade victimă. Vapoarele sunt pregătite pentru călătoria spre Grecia, femeile iși iau rămas bun unele de la altele. Vor fi duse în exil. Deși au fost deposedate de tot, ceva le-a rămas, ceva ce nu le poate fi luat: forța spiritului. O civilizație a luat sfărșit. Troienele vor fi asimilate unei noi culturi. Dar această forță spirituală va fi flacăra ce va da naștere noii civilizații. Troia… Grecia… apoi Roma, fiecare cultură a transmis spiritul mai departe.