Lear, necugetatul meu stăpân

După „Regele Lear” de William Shakespeare.
Nebunia fără limite a puterii se transformă în pierderea judecății omului. Și apariția gândirii umane e pe calea cunoașterii propriilor rătăciri.
Ultima campanie militară a regelui Lear. Campanie care îi este potrivnică. Dorința de a păcăli și senectutea, și viața însăși. Lear este ostaș și de moarte n-are frică. Dar este înspăimântat că va rămâne singur, neputincios și bătrân. A inventat un joc sângeros. Ah, o combinare a prostiei cu bunul-simț! Și începe o distracție înfricoșătoare.
Însoțitor pe drumul vieții îi este, fără voie, bufonul. Tema lui: mascarada poporului în perioada când puterea este lipsită de cuget.
În spectacol sunt doi tineri actori, ca mijlocitori între spectatorii de azi și tragedia clasică. Datorită lor, publicul urmărește, înțelege și simte că tot ce se întâmplă are directă legătură cu el.
Personajul principal, care își începe povestea cu hotărârea necugetată de a sfârteca țara, trecând prin război, cu vărsări de sânge, trădări, pierzându-și simțul rațiunii, ajunge la starea de a accepta bătrânețea ca pe un dar de Sus, de care nu oricine are parte.
Căci bătrânețea este cea mai bună perioadă pentru a chibzui asupra sensului vieții. Inna Sokolova-Gordon