Iluzii

Imaginează-ţi că tocmai ai împlinit optzeci şi patru de ani. Ştiu, nu-i uşor, dar fă un efort: ai optzeci şi patru de ani, eşti bolnav, nu te-ai mai ridicat din pat de câteva zile şi, deodată, îţi dai seama… că mori. Că mai ai câteva ore de trăit şi gata.
Şi acum imaginează-ţi că în mintea ta, în mintea ta de optzeci şi patru de ani, în mintea ta de moş băşinos sau de babă artritică, în mintea ta terifiată de apropierea sfârşitului prinde contur un gând. Un gând care sună cam aşa: „Am trăit ce se cheamă viaţă… pentru ce?”
Şi acum e-acum: imaginează-ţi că ai un răspuns la întrebarea asta.
Ştiu, e aproape imposibil, dar fă un efort!
„Pentru ce…?”
Fă un efort!
…
Nu reuşeşti­­?
Bine, atunci imaginează-ţi că eşti la Teatrul ACT, şi patru actori tineri şi talentaţi îşi imaginează, cu voce tare, tot ce nu reuşeşti tu.
Sau, mai bine, vino să-i vezi!